Alina Bădălan
Team Leader

Am pornit acest proiect cu gândul că ceea ce știu jurnaliștii să facă poate fi un dar și pentru alți oameni. Am fost jurnalist timp de 13 ani în presa scrisă și în televiziune, unde am realizat reportaje, anchete și mini documentare. Am fost consilierul personal al unui ministru din Guvernul tehnocrat, unde am coordonat o campanie națională, cu zeci de voluntari.

Andrei Captarenco
Cameraman

Are 27 de ani de televiziune și de experiență în imagine. A început cu Televiziunea Națională din Chișinău și a ajuns prin a face parte din echipa care a câștigat Premiul Emmy, la Pro TV București. A filmat pentru unele dintre cele mai prestigioase emisiuni de reportaj din România, cum ar fi “România, te iubesc” sau “În premieră cu Carmen Avram”.

Lavinia Pop-Coman
Actriță

“Cel mai mult îmi place să spun povești și să dorm în iarbă”.
Este actor colaborator la Teatru Bulandra din București. A câștigat premii în țară și în străinătate la diferite festivaluri de film, unde a participat cu scurtmetrajul ‘’Vreu’’. Lucrează la producții independente de teatru de păpuși și marionete.

Mihai Dragolea
Regizor, cameraman, editor imagine & montaj

Este cel mai tânăr membru al echipei și cel mai premiat: până la 28 de ani a strâns șase premii în film documentar de lung și scurt metraj. La Docu Art a obținut marele premiu cu filmul „Golden Robot” pe care l-a co-regizat. Mai are o nominalizare la premiile Gopo și un premiu la Berlinale. În televiziune filmează, regizează și montează reportaje și documentare.

Vitalie Bantaș
Actor

Vitalie Bantaș joacă în patru piese din stagiunea de anul acesta a Teatrului Mic din București. A terminat Facultatea în 1994 la clasa profesorului Dem Rădulescu. Cu un an înainte de absolvire avea deja un rol în Pescărușul lui Cehov. Pe lângă 27 de roluri în piese de teatru și 17 roluri de film, Vitalie Bantaș a fost personaj și în videoclipuri și reclame.

Iulian Necula
Editor imagine & montaj

“Invisible cuts. Vreau să îmi fac treaba atât de bine, astfel încât tăietura mea să fie invizibilă pentru privitor”. Editează imagini video de șase ani. A trecut prin mai multe televiziuni, unde a montat știri, reportaje, documentare, emisiuni și videoclipuri. Este cel mai tipicar membru al echipei: dacă are o idee, nu se lasă până nu o duce la bun sfârșit.